- 34
La 05 mai 2023, un grup de elevi din clasele a IX de la Gimnaziul Sociteni din s. Sociteni, r. Ialoveni, însoțiți de profesoara Rodica Pricop, au vizitat laboratoarele din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și a Centrului Național de Studii și Testare a Materialelor, Universitatea Tehnică a Moldovei. Scopul vizitei a fost de a afla cum se realizează unele activități de studiu, precum prepararea reactivilor, cultivarea celulelor, fabricarea și caracterizarea nanomaterialelor.
În timpul excursiei elevii au avut posibilitatea să discute cu cercetătorii științifici Tatiana Malcova și Dr. Tudor Braniște, ce activează în instituțiile mențioante și le-au vorbit elevilor despre posibilitățile de cercetare în domeniul ștințelor medicale și tehnice în Republica Moldova.
De asemenea, tinerii au avut ocazia să viziteze și „cartea de vizită” a USMF – Muzeul de anatomie al omului, a cărui colecție numără cca 2500 de articole anatomice cu o valoare științifico-didactică inestimabilă.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.
Proiectul GreenSCI privind organizarea evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678