09.12.2022

La 6 decembrie 2022, Larisa MOCANU, cercetăror științific în cadrul laboratorului Chime ecologică și tehnologii chimice moderne, Departamentul Chimie Industrială și Ecologică „Academician Gheorghe Duca” de la Facultatea de Chimie și Tehnologie chimică, Universitatea de Stat din Moldova, a ținut o lecție publică la tema „Cercetare și educație, rolul cercetătorului în societate”.
 

Cei peste 30 elevi și cadre didactice ai Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân” din Chișinău, pasionați de știință au aflat despre experiența și cariera tinerei cercetătore, inclusiv domeniile sale de cercetare care se referă la chimia ecologică, tratarea apelor, epurarea apelor reziduale textile și farmaceutice.
 

În prima parte a lecției, cercetătoarea le-a vorbit elevilor despre importanța științei, rolul cercetării și a cercetătorului, precum și care este legătura dintre educație și cercetare. În a doua parte a întrunirii, dr. Larisa Mocanu, s-a axat pe prezentarea rezultatelor practice la tema de cercetare „Epurarea apelor uzate industriale textile și farmaceutice”, deoarece apele reziduale evacuate, fără o epurare preventivă, produc un impact negativ asupra mediului ambiant, pot aduce la schimbarea compoziției chimice a apelor naturale, creând diferite probleme ecologice, mai ales pentru receptorii apelor naturale, iar mai apoi asupra populației.

Peste câteva zile de la prelegerea teoretică în școală,  elevii și cadrele didactice au vizitat laboratoarele de chimie ale Universității de Stat din Moldova, unde au realizat patru lucrări de laborator, care au avut drept scop coagularea, electroflotare, oxidarea Fenton și electroflotocoagularea soluțiilor model cu conținut de colorant albastru direct și surfactant anionic, compuși ce se utilizează la vopsirea fibrelor și țesăturilor din bumbac.
 

Ca rezultat al vizitei, atât elevii, cât și cadrele didactice au rămas impresionați de lecția publică și de lucrările practice realizate în comun, menționând că au  aflat o multitudine de informații noi despre cerceare, surse de poluare, prevenirea poluării, epurarea apelor reziduale, valori CCO, CBO5 etc.
 

Cu această ocazie, transmitem un mesaj de gratitudine administrației și personalului didactic al Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân” din Chișinău, pentru dorința de a demonstra impactul științei și a motiva tinerii să aleagă o carieră în cercetare.



Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.

Proiectul GreenSCI privind organizarea evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: