10.04.2023

La 10 martie 2023, un grup de elevi din clasele a X-XII-a de la Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din satul Răzeni, r-nul Ialoveni, au vizitat Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, cu scopul de a afla cum se realizarea unele activități în cadrul Laboratorului de Inginerie Tisulară și Culturi Celulare: prepararea reactivilor, cultivarea celulelor și testarea probelor. În cadrul excursiei elevii au avut posibilitatea să discute cu profesorul Viorel Nacu, șef al laboratorului, și cercetătorii științifici Malcova Tatiana și Cobzac Vitalie, care le-au vorbit elevilor despre medicină regenerativă, inginerie tisulară, terapie celulară, medicină personalizată.


De asemenea, tinerii au avut ocazia să viziteze și „cartea de vizită” a Universității – Muzeul de anatomie a omului, a cărui colecție numără cca 2500 de articole anatomice cu o valoare științifico-didactică inestimabilă.


La finalul vizitei, câțiva elevi ne-au mărturisit că au rămas impresionați de experimentele captivante prezentate de universitatea-gazdă.

 


Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.

Proiectul GreenSCI privind organizarea evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: