02.10.2023

Cu certitudine, rezultatul este cel care prevalează și care are o importanță deosebită pentru dezvoltarea durabilă a societății, care are mari așteptări la ziua de azi și de mâine. Am confirmat acest lucru și în ediția din acest an a Nopții Europene a Cercetătorilor, marcată la 29 septembrie 2023 concomitent în peste 400 de orașe europene. Cercetătorii din Republica Moldova și-au dat întâlnire, ca și în ediția din 2022, la Chișinău și la Bălți, transformând universitățile ce au găzduit manifestarea – Parcul-muzeu al Universității Tehnice a
Moldovei (str. 
Studenților) și scuarul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (str. A. Pușkin) – în veritabile centre inovaționale, spațiale, parcuri de știință distractivă, dar și platforme de discuții, de ghidare în carieră.


La deschiderea evenimentului Corala „Renaissance” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice a interpretat imnul de stat al Republicii Moldova, precum și binecunoscutul imn al studenților GAUDEAMUS IGITUR.


Startul multașteptatului eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni–2023 a fost dat de Rectorul Universității Tehnice a Moldovei dr. hab., prof. univ. Viorel Bostan, care în mesajul său inaugural a urat bun venit tuturor participanților și vizitatorilor, precum și impresii cât mai bune și frumoase. Partenerul de nădejde în acest proiect, Academia de Științe a Moldovei, a fost reprezentată de acad. Ion Tighineanu care a salutat oaspeții veniți să celebreze știința, a mulțumit echipelor care au depus eforturi concentrate pentru a desfășura această manifestare de anvergură. La cea de-a zecea ediție, aniversară, a Nopții Cercetătorilor Europeni, cu un mesaj de susținere a venit doamna dr. Galina Rusu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, încurajând implicarea tinerilor în cercetare și interesul participanților pentru a-și etala rezultatele recente obținute în domeniul cercetării și inovării.


Și de data această organizatorii – Universitatea Tehnică a Moldovei în calitate de coordonator al proiectului, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți”, A.O. „Infogroup” – au făcut știința pe înțelesul tuturor, invitând oamenii de știință de la toate entitățile din domeniile cercetării și inovării să-și expună rezultatele recent obținute. Am celebrat în așa fel știința și inovarea și am adus cercetătorii mai aproape de publicul larg, de copii, tineri și de cei mai în vârstă. Cu siguranță, rezultatele cercetătorilor din Republica Moldova au impresionat toată lumea bună care a vizitat parcurile inovaționale de la Chișinău și Bălți, mai mulți musafiri fiind entuziasmați de produsele realizate și elaborate de cercetătorii din țară, care se dovedesc a fi destul de competitive pe plan național, iar oamenii de știință depun eforturi consolidate pentru a se integra în spațiul european de cercetare.


Noaptea Cercetătorilor Europeni este despre noi, despre cei care am ales să ne consacrăm activitatea cercetării, căutării continue. Totodată, a fost curios să aflăm cum ne percepe lumea, cum ne vede societatea pe cei care au ales știința drept un mod de a fi. Concursul și expoziția de desene „Cercetătorul prin ochii copiilor” ne-a oferit mai multe răspunsuri, dar, în primul rând, ne-a încurajat să ne continuăm activitățile de cercetare. Pe de altă parte, am sesizat că avem un mare potențial în persoana copiilor care sunt fascinați de lumea experimentelor. La concurs au participat 44 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani, optând pentru afirmații foarte profunde de la protecția mediului înconjurător până la lupta împotriva războiului nuclear.


„Aș lucra la crearea unui dispozitiv ca ceva de felul unui aspirator sau filtru, pentru stoparea răspândirii norului radioactiv”, „...colaboram împreună în laborator la o cercetare științifică”, „Doar un cercetător poate ști cu adevărat ce se ascunde în fiecare secundă strecurată în trecut!”, „Dacă aș fi om de știință, aș cerceta pe deplin fenomenele legate de natură”, „Nu are importantă când și unde se cercetează…. Important este rezultatul” și multe-multe alte mesaje, cu care copii și-au însoțit desenele și care ne oferă optimism și speranță că vine o nouă generație de tineri care vor contribui la progresul Republicii Moldova. Felicitări câștigătorilor concursului de desene – Anna IANCIURSKAIA (7 ani, mun. Chișinău, Școala Primară Nr. 83 ,,Grigore Vieru”), David RAUL (9 ani, mun. Chișinău, Gimnaziul nr. 31), Victoria CHIRALINA (10 ani, or. Căușeni, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”), Tatiana CIOBU (11 ani, Școala de Arte, com. Ciorescu) și Sabrina TIMBALARI (12 ani, mun. Chișinău, L.T. ,,M. Sadoveanu”).


La Noaptea Cercetătorilor Europeni am avut parte de mai multe concursuri și activități, care au captat atenția celor care au decis să sărbătorească împreună cu cercetătorii știința și inovarea. Iar timpul frumos al unei toamne calde ne-a fost marele susținător, mai ales că ediția de anul acesta are un generic foarte sugestiv „Știința verde pentru o societate sănătoasă”.


Prezentarea celor mai recente rezultatele științifice obținute de cercetătorii din țara noastră a fost unul dintre obiectivele majore de popularizare și promovare a științei din anul acesta. La Chișinău, corturile și mesele participanților amenajate într-o alee separată au fost vizitate de zeci de oameni, care au căutat răspunsuri la mai multe întrebări, au făcut cunoștință cu realizările cercetărilor care se efectuează la noi în Republica Moldova, au răsfoit o adevărată carte, fiindu-le dor de edițiile pe hârtie și nu doar de cărțile electronice. A fost și o oportunitate de a ne revedea, de a ne reîntâlni pentru a discuta, pentru a ne etala rezultatele, a face schimb de opinii, propuneri și concepte pentru noi proiecte și noi colaborări pe domeniile noastre de competență, precum și a iniția noi studii interdisciplinare. Salutăm deschiderea și prestanța echipelor de cercetători de la Universitatea Tehnică a Moldovei (reprezentată prin practic toate facultățile de specialitate), Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (care a delegat specialiști în medicină de la mai multe facultăți), Academia de Studii Economice din Moldova și Institutul Național de Cercetări Economice, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Institutul Patrimoniului Cultural de la Ministerul Culturii, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare ș.a. entități din domeniile cercetării și inovării. Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată prin mai multe institute de cercetare: Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachevici”, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Chimie, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Institutul de Zoologie, Institutul de Geologie și Seismologie, Institutul de Filologie Română „B.-P. Hasdeu”, Institutul de Ecologie și Geografie.


Ediția Noaptea Cercetătorilor Europeni din anul 2023 a venit cu mai multe noutăți, organizatorii străduind să prezinte atât cercetarea fundamentală, cât și cea aplicativă. Ideea de a învăța cât mai mulți oameni să poată acorda primul ajutor medical atât de necesar persoanelor aflate în dificultate, ajutor calitativ și eficient de la care depinde adesea viața omului, a fost susținută incontestabil de colegii de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Atelierul de acordare a primului ajutor medical organizat de studenții și profesorii de la USMF a adunat mulți doritori de a învăța și a discuta cu medicii care salvează zi de zi viața omului, lucrând contra cronometru de cele mai dese ori. Și suntem optimiști că mulți dintre cei care au încercat să acorde primul ajutor medical ghidați de distinșii profesori de la USMF, vor alege să devină și ei medici.


Știința distractivă și experimente pentru copii, experimente distractive și educative desfășurate de tinerii cercetători au adunat în jurul său copii și maturi pentru a pătrunde în taina experiențelor chimice. De asemenea, am oferit posibilitate tuturor de a-și testa abilitățile și cunoștințele la multiple quiz-uri interactive, dar și să participe la experiențele în masă „Obiceiuri alimentare”. Pe parcurs, au fost realizate mai multe ateliere precum „Antreprenor Info Point”, „EU CORNER”, Master class „Dezvoltarea serviciilor IT”, Master class „Discover the Electronics World” etc. Un interes aparte l-a prezentat Master class „Game of Drones”, dar și posibilitatea de a da mâna cu un robot realizat de specialiștii de la UTM.


Pe durata întregului eveniment atelierele de creație au ademenit în cortul special amenajat zeci de pasionați de arta frumosului, învățând sub conducerea artiștilor plastici a desena (atelierul de pictură „Orașul viitorului cu spații verzi”), a coase articole din piele, a realiza un make-up elegant, conform vârstei. Cei de la Institutul Patrimoniului Cultural au oferit elevilor mai multe jocuri etnografice, cu atât mai mult că sărbătorim în septembrie Zilele Europene ale Patrimoniului, de data aceasta cu genericul „Patrimoniu viu”.


La o ceașcă de cafea la Open Science Cafe am putut discuta cu adevărați cercetători, care au împărtășit din experiența sa cum au ales cercetarea și de ce au fost motivați în alegerea sa, ce i-a convins să facă o carieră de succes în cercetare sau educație. Un loc aparte a revenit oportunităților oferite de diverse programe ale Uniunii Europene pentru elevi, studenți, cercetători, care au fost prezentate detaliat de colegii care au beneficiat de asemenea granturi, precum și de specialiștii de la Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.


Totodată, în cadrul evenimentului au fost înmânate diplome și mențiuni pentru tinerii ambasadori care au ținut în cadrul proiectului, în septembrie 2022 – septembrie 2023, prelegeri la licee și școli, au avut o abordare inovativă în a aduce știința mai aproape de elevi, inclusiv prin implicare și atitudine în cadrul Școlii de vară organizate la AȘM între 13 și 16 iunie 2023. Astfel, cu diplome au fost apreciați cercetătorii care au dus știința în școli: dr. Vladimir Ciobanu (UTM), dr. Nicolae Ababii (UTM), dr. Roman Rusnac (USM), dr. Elena Culighin (USM), dr. Larisa Mocanu (USM), dr. Tatiana Malcova (USMF), dr. Maria Tabără (USM), precum și dr. Galina Curecheru și dr. Alexandru Ojegov (USARB). Subliniem că în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni au fost derulate și o serie de filmilețe despre activitatea tinerilor cercetători în laboratoarele de lucru.


O realizare valoroasă ține de expoziția tematică organizată tradițional de UTM „Creația deschide Universul”, în cadrul căreia studenții și profesorii facultăților UTM-iste au prezentat schițe, proiecte și produse realizate, care pot fi integrate în mediul de afaceri din țara noastră. Excursia la Planetariul din parcul UTM care și-a deschis larg ușile în această seară a demonstrat interesul crescând pentru tot ce ține de cercetările în domeniul cosmosului, și sperăm că au reușit să vadă stelele și planetele toți cei care au urmat rândul enorm al doritorilor.


O altă surpriză frumoasă a urmat din partea designerilor de la UTM, Facultatea Design, care au prezentat câteva colecții vestimentare elaborate de studenții anului II sub conducerea profesorilor versați în domeniu. Aceste colecții vestimentare inspirate din cultura poporului român, de simbolica profundă a ornamentului, culorii și formei, au fost un adevărat deliciu al serii.


Mai multe instituții participante la eveniment au realizat expoziții de carte științifică, științifico-didactică, precum și de lucrări de artă plastică.


Am avut posibilitate de a vizita o clinica veterinară pentru a obține consultație necesară, precum și de a urmări comportamentul unor animale exotice pentru spațiul nostru.


Tombola, discoteca, muzica contemporană și buna dispoziție a participanților, au întregit atmosfera manifestării de promovare a științei din 29 septembrie. Putem spune cu mândrie că Chișinăul și Bălțiul au fost printre cele 400 de orașe în care a fost celebrată știința.



Evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni” a fost organizat în cadrul proiectului „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale. Proiectul GreenSCI este implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei (coordonator), Academia de Științe a MoldoveiUniversitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și A.O. „Infogroup”. Proiectul este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678.

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: