17.09.2022

Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Constantin Stere” din Soroca a găzduit la 16 septembrie 2022, lecția publică cu genericul ,,Modelarea 3D a obiectelor tehnice”, ținută de domnul Alexandr Ojegov, dr., conf. univ., tânăr cercetător la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Evenimentul reprezintă un exemplu de cooperare între știință și educație prin intermediul lecțiilor prezentate de tineri cercetători în școală, organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni.

 La eveniment au participat peste 40 de elevi, pasionați de științele exacte. Aceștia au fost captivați de traiectoria de evoluție în cariera profesională parcursă de tânărul cercetător, șeful laboratorului științific „Micro- și nanotehnologii”, Alexandr Ojegov.  Acesta le-a explicat  semnificația domeniului său de cercetare: elaborarea unei tehnologii eficiente de economisire a energiei pentru prelucrarea pieselor din industria constructoare de mașini și aparate, cu aplicarea surselor concentrate de energie (plasmă, laser, fascicul de ioni, fascicul de electroni). Cercetările din domeniul său ar permite rezolvarea cu succes a problemei deficitului de materiale și ar permite folosirea materialelor mai ieftine, dar cu proprietăți fizico-chimice sporite.

Implicarea elevilor în realizarea sarcinilor experimentale a trezit cel mai mult entuziasm. În sesiunea de feedback elevii IPLT ,,Constantin Stere" din Soroca au remarcat că au descoperit aspecte noi în domeniul ingineriei, au aflat despre cariera științifică a unui tânăr cercetător, modul în care Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți susține evoluția în cariera de cercetător și posibilitățile de creștere profesională. Elevii au aflat informații noi despre profesia de inginer, posibilitățile imprimantei 3D, modelarea 3D, instrumentul șubler și utilizarea lui în măsurare, despre meritele științei și ocupațiile unui cercetător, despre desenul tehnic și  aplicație de design, modelarea plasticului, aplicabilitatea materiilor școlare, activitatea cercetărilor, proiectarea unui obiect, termenii tehnici etc. 

Totodată, elevii au intervenit cu sugestii:  își doresc să fie prezenți mai mulți cercetători, să fie demonstrată în liceu funcționarea imprimantei 3D, să fie prezentate piese mai sofisticate și diferite echipamente de la universitate. Elevii își doresc să fie implicați în activități interactive, ca Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți să colaboreze  cu elevii de la profilul real al IPLT „Constantin Stere” din Soroca.

 Dr. Alexandr Ojegov a fost însoțit de șefa Catedrei de Filologie engleză și germană Oxana Chira, dr., conf., univ., membră a echipei de implementare a proiectului GreenSCI în USARB, care a încurajat elevii să participe în cercetare și în activitățile din cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022!

Transmitem un mesaj de gratitudine administrației și personalului didactic al IPLT ,,Constantin Stere" din Soroca pentru interesul față de cariera de cercetător și modul în care încurajează elevii să se implice în activități de cercetare.


Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 "GreenSCI - Știința verde pentru o societate sănătoasă", care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.  

 

Proiectul GreenSCI privind organizarea evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: