09.05.2023

La 13-15 iunie 2023, pentru elevii și studenții pasionați de știință și tehnologie, se va desfășura Școala de vară „CALEA SPRE DESCOPERIRI ȘTIINȚIFICE”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023, care își propune să promoveze cercetătorii și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.

Școala de vară va avea loc la Academia de Științe a Moldovei și este organizată în colaborare cu Academia Română și Academia Tinerilor din Republica Moldova. Prelegerile vor fi susținute de cercetători remarcabili din Republica Moldova, România și alte state, iar participanții vor avea ocazia inedită să participe la prelegerile laureaților Premiului Nobel: Prof. Hiroshi Amano din Japonia și Prof. Richard Roberts din SUA.
 

Prelegerile din cadrul Școii de vară vor fi susținute în română și engleză. Deși va fi un eveniment în format hibrid, numărul locurilor cu prezență fizică este limitat, iar participanții vor fi selectați în funcție de nivelul de cunoaștere al limbii engleze și motivația prezentată în formular.
 

Doritorii sunt invitați să se înregistreze, completând Formularul online până la 30 mai 2023.


Agenda evenimentului va fi disponibilă în timp util.

Acest eveniment este o oportunitate excelentă pentru elevii activi, creativi și dornici de a acumula cunoștințe noi și un prilej deosebit de a face o incursiune palpitantă în lumea științei. Interacțiunea cu cercetătorii din diferite domenii ale științei, cu colegii din diferite școli îi va ajuta să înțeleagă mai profund noțiunile, dar și misterele științei, fiind un pas conștientizat pentru a îmbrățișa în viitor o carieră în cercetare.


Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice” este organizată cu suportul financiar al Comisiei Europene, în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă” (GA 101060678), implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și AO InfoGroup.

Sursa:
Categorie: