- 29
La 5 aprilie 2023, Gimnaziul Sociteni din s. Sociteni, raionul Ialoveni a găzduit o prelegere interactivă pe tema “Ingineria tisulară și medicina regenerativă: provocări și realizări”, ținută de Malcova Tatiana, studentă-doctorandă, asistent universitar, catedra de chirurgie nr. 1 “Nicolae Anestiadi”, cercetător științific de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”.
Evenimentul a demonstrat elevilor cât de captivantă poate fi munca de cercetare, menționând importanța implicării tinerilor în procesul de dezvoltare și popularizare a științei. În cadrul lecției elevii au aflat ce este “ingineria tisulară” și “medicina regenerativă” și de unde vine interesul sporit față de aceste domenii științifice interdisciplinare; au fost explicate noțiunile de “celulă”, “biomateriale”, “biomolecule”.
Pentru luna mai curent este preconizată o vizită a 20 de elevi de la gimnaziu la Laboratorul de Inginerie Tisulară și Culturi Celulare de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, condus de prof. univ., dr. hab. șt. med. Nacu Viorel.
În final elevii au fost motivați de a participa la concursul “Distribuie cunoștințe ONLINE” și de a promova pe rețelele de socializare postări cu conținut științific.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.
Proiectul GreenSCI privind organizarea evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni este finanțat de programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, acord de grant nr. 101060678